Comunicat de presă cu privire la NS.ANSVSA. nr.9422 – Sarbatori de iarna 2024
Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Neamt recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar.
Astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.
Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave.
Carnea și produsele din carne provenite de la porcul din gospodărie sunt interzise a fi comercializate!
Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a:
– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol.
Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (BND).
Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.
În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND.
Probele se recoltează din limbă, musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, mușchii maseteri, mușchii abdominali, partea musculară a diafragmei situate în apropierea coastelor sau a sternului (de dimensiunea unei nuci).
Examenul pentru identificarea Trichinellei spp se efectueaza la sediul CSVSAO P. Neamt ( pentru zona Piatra Neamt si Bicaz ), CSVSAO Tg. Neamt ( pentru zona Tg.Neamt) si CSVSAO Roman ( pentru zona Roman), precum si la medicii de libera practica din fiecare comuna (CSVA).
În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:
– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;
– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;
– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.
– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.
Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate,autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate.
Medicii veterinari din cadrul DSVSA Neamt, precum şi cei de la nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) de la nivelul piețelor agroalimentare vin în sprijinul consumatorilor prin asigurarea unui program prelungit de lucru în perioadele 27.11.2024 – 24.12.2024, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
Programul de lucru al personalului de specialitate va fi afişat pe site-ul DSVSA Neamt și la punctele de lucru, incluzând numele medicului veterinar responsabil şi numerele de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
De asemenea consilierii din cadrul Serviciului Control Oficial Siguranta Alimentelor al Produselor de Origine Nonanimala vor intensifica controalele la nivelul unitatilor de depozitare a fructelor si legumelor provenite din tari terte sau/si comert intraunional de pe raza judetului .
DIRECTOR EXECUTIV
DR.CONSTANTIN OVIDIU BOSTEANU
PROGRAM DE LUCRU PERMANENTA DSVSA.NEAMT IN PERIOADA 27.11-24.12.2024 | |||||||||
DIRECTIA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR NEAMT/Nr.25781/27.11.2024 | |||||||||
Nr. crt. |
DATA LA CARE ASIGURA PERMANENTA |
NUMELE SI PRENUMELE | FUNCTIA | PREGATIREA PROFESIONALA |
DATE DE CONTACT | MODALITATEA IN CARE SE REALIZEAZA SERVICIUL DE PERMANENTA |
|||
LA SEDIUL DSVSA | LA TELEFON /INTERVAL ORAR |
||||||||
1 | 27.11.2024 | Dr.Acatrinei Genoveva | Consilier Serv COSA | Medic vet. | 0743/009033 | 8:30-08:30 | |||
2 | 28.11.2024 | Dr. Bibirus Roxana | Sef SCOSBA | Medic vet. | 0745/259053 | 8:30-08:30 | |||
3 | 29.11.2024 | Dr. Calin Gheorghe | Sef SCOSA | Medic vet. | 0723/650632 | 8:30-08:30 | |||
4 | 30.11.2024 | Dr. Ciocan Lorena | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0721/411972 | 8:30-08:30 | |||
5 | 01.12.2024 | Dr. Ciubotariu Sorin | Consilier Serv. CAIEI | Medic vet. | 0730/330661 | 8:30-08:30 | |||
6 | 02.12.2024 | Dr. Cojocariu Andrei | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0753/256793 | 8:30-08:30 | |||
7 | 03.12.2024 | Dr. Dascalescu Gabriela | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0743/144807 | 8:30-08:30 | |||
8 | 04.12.2024 | Dr. Doniceanu Elena | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0766/213540 | 8:30-08:30 | |||
9 | 05.12.2024 | Dr. Genes Corneliu | Consilier Serv CAIEI | Medic vet. | 0745/888693 | 8:30-08:30 | |||
10 | 06.12.2024 | Dr. Irimia Ana Maria | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0751/535699 | 8:30-08:30 | |||
11 | 07.12.2024 | Dr. Leahu Robert | Consilier Serv CAIEI | Medic vet. | 0742/081428 | 8:30-08:30 | |||
12 | 08.12.2024 | Dr. Munteanu Gabriela | Consilier Serv COSA | Medic vet. | 0740/692273 | 8:30-08:30 | |||
13 | 09.12.2024 | Dr. Sandulescu Alexandru | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0753/256793 | 8:30-08:30 | |||
14 | 10.12.2024 | Dr.Ulea Sorin | Sef SCAIEI | Medic vet. | 0724/089625 | 8:30-08:30 | |||
15 | 11.12.2024 | Dr. Zenovia Catalina | Consilier Serv COSA | Medic vet. | 0746/016191 | 8:30-08:30 | |||
16 | 12.12.2024 | Dr. Zugun Cezar | Consilier Serv. CAIEI | Medic vet. | 0730/330662 | 8:30-08:30 | |||
17 | 13.12.2024 | Dr.Acatrinei Genoveva | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0743/009033 | 8:30-08:30 | |||
18 | 14.12.2024 | Dr. Bibirus Roxana | Sef SCOSBA | Medic vet. | 0745/259053 | 8:30-08:30 | |||
19 | 15.12.2024 | Dr. Calin Gheorghe | Sef SCOSA | Medic vet. | 0723/650632 | 8:30-08:30 | |||
20 | 16.12.2024 | Dr. Ciocan Lorena | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0721/411972 | 8:30-08:30 | |||
21 | 17.12.2024 | Dr. Ciubotariu Sorin | Consilier Serv. CAIEI | Medic vet. | 0730/330661 | 8:30-08:30 | |||
22 | 18.12.2024 | Dr. Cojocariu Andrei | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0753/256793 | 8:30-08:30 | |||
23 | 19.12.2024 | Dr. Dascalescu Gabriela | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0743/144807 | 8:30-08:30 | |||
24 | 20.12.2024 | Dr. Doniceanu Elena | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0766/213540 | 8:30-08:30 | |||
25 | 21.12.2024 | Dr. Genes Corneliu | Consilier Serv CAIEI | Medic vet. | 0745/888693 | 8:30-08:30 | |||
26 | 22.12.2024 | Dr. Irimia Ana Maria | Consilier Serv COSBA | Medic vet. | 0751/535699 | 8:30-08:30 | |||
27 | 23.12.2024 | Dr. Bosteanu Ovidiu | Director Executiv | Medic vet. | 0746/771347 | 8:30-08:30 | |||
28 | 24.12.2024 | Dr. Berea Alexandru | Director Executiv Adj. | Medic vet. | 0746/738156 | 8:30-08:30 | |||
Persoanele nominalizate in caz de CO.vor fi inlocuite de persoana care ii preia atributiile pe perioada CO. | |||||||||
Director Executiv | |||||||||
Director Executiv Adjunct | |||||||||
Dr.Constantin Ovidiu Bosteanu | Dr.Alexandru Berea |
DSVSA NEAMT- PROGRAM DE LUCRU PERMANENTA CSVSAO
IN PERIOADA 27.11.2024-24.12.2024
Nr.25782/27.11.2024
PERMANENTA CSVSAO PIATRA NEAMT
Nr. crt. | Perioada | Cine asigura permanenta | Date contact |
1 | 27.11 – 03.12.2024 | Dr.Mariuta Daniel | 0742026856 |
2 | 04.12. – 10.12.2024 | Dr.Ungureanu Doru | 0744776355 |
3 | 11.12.-17.12.2024 | Dr. Leontica Toader | 0729072179 |
4 | 18.12 – 24.12.2024 | Dr. Axinia Gabriela | 0745328903 |
PERMANENTA CSVSAO TARGU NEAMT
Nr. crt. | Perioada | Cine asigura permanenta | Date contact |
1 | 27.11 – 01.12.2024 | Dr. Sava Adi Mihail | 0745357429 |
2 | 02.12. – 08.12.2024 | Dr.Boaru Elena | 0746257294 |
3 | 09.12 – 24.12.2024; | Dr. Sava Adi Mihail | 0745357429 |
PERMANENTA CSVSAO ROMAN
Nr. crt. | Perioada | Cine asigura permanenta | Date contact |
1 | 27.11.-03.12.2024. | Dr. Rusu Ionel | 0745009630 |
2 | 04.12.-10.12.2024 | Dr Bentea Marioara | 0753883396 |
3 | 11.12.-17.12.2024 | Dr. Rusu Ionel | 0745009630 |
4 | 18.12- 24.12.2024 | Dr. Barda Elena | 0757349728 |
PERMANENTA CSVSAO BICAZ
Nr. crt. | Perioada | Cine asigura permanenta | Date contact |
1 | 27.11 – 24.12.2024 | Dr. Huma Victor | 0724385483 |
Persoanele nominalizate in caz de CO. vor fi inlocuite de persoana care ii prea atributiile pe perioada CO.
Director Executiv Director Executiv Adj . Sef S.C.O.Sig.Alimentelor
Dr. Constantin Ovidiu Bosteanu Dr. Alexandru Berea Dr.Gheorghe Calin